DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Gazeta Muzicanților: Bună ziua și bine te-am găsit Ioan! Astăzi avem ocazia de a-ți pune câteva întrebări despre tine și piesele lansate de curând! Povestește-ne despre începuturile tale în muzică și copilăria ta!

Ioan Surdu: Bună ziua și mulțumesc pentru că v-ați făcut timp de a-mi asculta amintirile copilăriei cât și ale cântecului. Dacă tot am ajuns la subiectul copilărie, țin să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu, pentru că, mi-a oferit prilejul de a-mi petrece copilăria la sat. Am avut o copilărie foarte frumoasă cu prieteni numeroși și aleși… Copilărie pe care le-aș dori-o și viitoarelor generații, dacă s-ar putea…

Începuturile “artistice” au fost în satul natal, Teregova, pe scena căminului cultural, unde eram nelipsit de la fiecare serbare. Timpul a trecut iar eu ajungând la sfârșitul clasei a 8-a  la îndemnul profesorilor, preotului și al părinților, m-am inscrisla Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara unde mi-am terminat studiile. Pe parcursul anilor am absolvit și școala Populară De Artă Timișoara.

Gazeta Muzicanților: Cântatul, este un talent moștenit sau un dar de la Dumnezeu?

Ioan Surdu: Așa zisul “dar” în primul rând, este dat de, Divinitate, dar timbrul și talentul, îmi sunt influențate de înaintași demni de cântecul și doina  bănățeană. Unul dintre ei a fost străbunicul din partea mamei, tenor cu, calități vocale desăvârșite. Cu el se găsesc și câteva înregistrări,care le deține domnulu profesor de muzică Nicolae Moacă. A doua voce din familie pe care o moștenesc, este a tatălui meu! Tata fiind cantor bisericesc și dirijor al corului din comună.

Gazeta Muzicanților: Cânți și alte genuri, în afară de muzica populară? Care sunt acelea? Și care gen este mai apropiat de sufletul tău?

Ioan Surdu: În afară de muzica populară, nu abordez nici un alt gen muzical, iar ca să nu fie răspunsul incomplet, aș spune că îmi place să ascult genul gospel!

Gazeta Muzicanților: Există o melodie care îți place în mod deosebit? de ce? Poți să dai un exemplu de muzică din repertoriul tău și al unui alt solist?

Ioan Surdu: Nu am doar o piesă favorită. Am numeroase piese, pe care le ascult prin rotație, depinde de starea sufletului meu, iar piesele mele, rareori le ascult. Nu îmi place să mă ascult, pentru că pe mine mă cunosc deja și pentru a-mi dezvolta capacitatea muzicală ascult numeroși soliști, de la care cred eu că am ceva de învățat.

Gazeta Muzicanților: Am văzut că ai lansat de curând un colaj și o piesă cu solista Andreea Aleușan! Cum a decurs colaborarea dintre voi doi? Cu cine ați colaborat pentru linia melodic, text și filmări? Unde au avut loc filmările?

Ioan Surdu: În ultima perioadă, am scos înspre ascultare câteva piese și colaje (cover) live, de mult uitate de ascultători, dar și piese mai recente care au avut de la lansare și până azi, un impact puternic. Eu și Andreea Aleușan am avut în plan să facem aceste duete de mai bine de 5 ani, doar că nu am mai reușit să ne mobilizăm din cauza predării timpului. Trebuie să recunosc poate și a delasării. 😂 Formația care ne-a acompaniat a fost compusă din Marcel Duduma la saxofon alto, Lăzărică Cega jr. la saxofon sopran, Sandel Derlean la taragot, Cristi Ianoșiga la acordeon și Nelu Frenți la orgă. De videoclip s-a ocupat bunul meu prieten Gabriel Szofran.

Filările au avut loc la Brebu Nou, lângă lacul trei Ape, la frumoasa și primitoarea pensiune Orizont. Pe lângă toate acestea, am înregistrat live și un brâu nou care îmi aparține și urmează în viitorul apropiat să-l încarc pe canalul meu de YouTube. Spre sfârșitul anului o să scot pe piața muzicală tot un brâu care îmi aparține, dar acest proiect momentan este în lucru și le promit urmăritorilor mei că o să fie ceva de suflet! Așa că-i aștept să se aboneze la canalul meu de YouTube, pentru a fi mereu la curent cu noutățile mele muzicale.

Gazeta Muzicanților: Am auzit că vei lansa din două în două săptămâni, câte un proiect nou! Ce ne poți spune despre aceste proiecte?

Ioan Surdu: Da, ați auzit bine! Din 2 în 2 săptămâni sau poate chiar săptămânal o să lansez pe canalul meu de YouTube, piesele pe care le-am înregistrat live, cel mai recent. Piesele ar fi:

Dragu mi-i de tine lele (Cover)

Nici când mândro nu mi-ai spus (Cover)

Colaj brâuri (Cover)

Tot iubind vremea pierdui (Cover)

Cât o fi frunză și iarbă (Cover)

De multe mandruțe brâu m-o legat (piesă îmi aparține)

Frumoasă ești când te râzi (Cover)

Lasă mândro un ocheț deschis (Cover duet)

Și… cântări banațene (Cover duet)

Gazeta Muzicanților: Un mesaj pentru cititori!

Ioan Surdu: Le transmit cititorilor multă sănătate, să știe că fără ei, publicul nostru, noi nu am fi nimic. Îi aștept să-mi asculte piesele, sunt convins că majoritatea se regăsesc în acestea, iar dacă le place, îi aștept să mă urmărească pe pagina mea de Facebook, dar și canalul de YouTube unde lansez piesele noi! Vă apreciez pe toți, vă mulțumesc pentru mesaje pozitive și frumose, simt susținerea voastră și promit să ridic steagul tot mai sus! Nu vă voi dezamăgii!

Cu respect Ioan Surdu! ☺️

Facebook: https://www.facebook.com/IoanSurduOficial

Instagram: https://www.instagram.com/surdu_ioan/?hl=ro

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCwqSJrLfT5i8KBDuZWgxeXQ

Contact – Ioan Surdu – 0720 250 641

-