DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Gazeta Muzicanților: Bună ziua și bine te-am găsit, dragă Simona! Astăzi vom discuta despre piesa ta “Anii mei frumoși de fată”, dar fiind primul nostru interviu, povestește-ne unde te-ai născut și în ce zonă ai copilărit!

Simona Sandu: Bună ziua și bine v-am găsit, vă spun și eu cu mare drag!

Provin din județul Botoșani, m-ai exact din comuna Tudora! Aici am copilărit până la vârstă de 14 ani, atunci când drumul vieții m-a purtat pe meleguri străine.

Gazeta Muzicanților: Cum a început pentru tine pasiunea pentru muzica populară?

Simona Sandu: Am cochetat de mică cu muzica populară, ascultam diferiți artiști și le învățam melodiile. Anii au trecut și în continuare am făcut același lucru, dar cum am spus că am fost în străinătate, acolo departe muzica mi-a fost o alinare sufletească.

De aici și pasiunea!

Gazeta Muzicanților: Înainte să începi să cânți, au fost anumiți soliști care te-au inspirat?

Simona Sandu: Da, foarte mulți artiști m-au inspirat, niște exemple ar fi, doamna  Mioara Velicu, Laura Olteanu, Laura Lavric și mulți alții! Le ascultam melodiile și mă întrebam cum ar fi ca oamenii să-mi asculte și mie melodiile într-o zi!

Gazeta Muzicanților: Fiind vorba despre noua ta piesă ,,Anii mei frumoși de fată”, ce ne poți spune despre aceasta?

Simona Sandu: Piesa am înregistrat-o cu aproximativ un an în urmă, cel care s-a ocupat de orchestrație, cât și de linia melodică este domnul Alexandru Havriliuc! Versurile sunt creația doamnei Mariana Ichim Hodan, studio și mixaj Ichim Didi. Fiind vorba cum spune și titlu melodiei ,,Anii mei frumoși de fată ”, m-am inspirat din viața proprie.

O dedic tuturor celor care se regăsesc în aceste versuri minunate!

Gazeta Muzicanților: Cu cine ai colaborat și unde au avut loc filmările?

Simona Sandu: Videoclipul a fost filmat în Tudora, pe cărările și dealurile unde am copilărit! Pe meleagurile unde îmi încarc mereu ,,bateriile” ori de cate ori am nevoie. M-ai bine spus am filmat într-un colț de rai! Pe această cale vreau să mulțumesc pentru colaborare echipei Mavi Studio, cât și copilașilor.

Gazeta Muzicanților: Ne pregătești și alte piese anul acesta?

Simona Sandu: Am noi proiecte muzicale în plan, sper că anul acesta să le pot realiza. Nu vreau să vă dezvălui mai multe, vreau să fie o surpriză pentru toți ascultătorii!

Gazeta Muzicanților: Un mesaj cititorilor nostrii și fanilor tăi!

Simona Sandu: Numai gânduri bune! Niciodată să nu încetezi să visezi! Visele devin realitate!

Să ne auzim cu bine!

Facebook: https://www.facebook.com/simonaclaudia.sandu

Instagram: https://www.instagram.com/simona_sandu_/?hl=ro

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCE7Q2c8bJ6tUyZSeHWPkAog

Contact – Simona Sandu – 0759 341 369

-