DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Gazeta Muzicanților: Bună ziua dragă Laura! Nu am mai vorbit de ceva timp și suntem curioși să ne povestești despre doina “Cucule ce cânți în plopu’ “, dar pentru început, spune-ne cum a trecut pentru tine această perioadă de pandemie și cum crezi că se va desfășura în continuare?

Laura Erhan: Bună ziua tuturor cititorilor! Mă bucur că avem ocazia să vorbim din nou. Trecem printr-o perioada mai grea, pentru că nu avem voie să facem ceea ce ne place, să înveselim lumea cu cântecele noastre! Am speranța că lucrurile merg spre bine și încercăm să ne facem meseriile de acasă, online, prin diferite colaborări.

Gazeta Muzicanților: De puțin timp ai lansat o doină nouă! Care este povestea din spatele acestei doine?

Laura Erhan: Am lansat această doină în speranța că cei ce mă ascultă și îmi îndrăgesc muzica, să asculte și un altfel de gen muzical, cel pe care îl cântau bunicii noștri! În speranța că vor înțelege de unde a plecat adevăratul cântec bucovinean.

Gazeta Muzicanților: Ce rol au doinele în viața ta?

Laura Erhan: Doinele au un rol important, atât pentru mine, cât și pentru toți cei ce o cânta. Prin Doină îți poți exprima cel mai bine sentimentele și trăirile. Îți spui toate ofurile și necazurile.

Gazeta Muzicanților: Videoclipul pare a fi rupt dintr-o poveste! Unde a fost filmat, cu cine ai colaborat și de ce ai ales acestă locație?

Laura Erhan: Videoclipul este filmat într-un cadru parca rupt de realitate. “Tinovul Mare” din Poiana Stampei. Împreună cu echipa My Star Production am creat o poveste. Eu intru în pădure, fără opinci și cu haine ponosite, totul este sobru… Acest lucru exprimă supărarea din suflet… Ca spre finalul doinei după un drum greu printre sentimente, ies cu lumina în ochi și pe chip, afară din pădure. Omul trece prin multe stări și dacă suntem atenți ne regăsim cu toții în această doină.

Gazeta Muzicanților: Ne pregătești și alte piese vara aceasta?

Laura Erhan: În continuare pregătesc colaje alături de trupa mea, Bucovina Express, cât și alte melodii ce sper să fie pe placul publicului.

Gazeta Muzicanților: Poți să le transmiți un gând fanilor tăi și cititorilor nostrii?

Laura Erhan: Sper ca cititorii să se bucure de această perioadă de liniște, să rămână încrezători și cu credință! Totul este trecător…

Dacă nu ar exista și rău nu am cunoaște sentimentul de fericire.

Vă pup și vă aștept pe conturile mele, în mediul online!

Facebook: https://www.facebook.com/erhanlaura/

Instagram: https://www.instagram.com/iamlaurraerhan/?hl=ro

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCa6c9Z4h5vUd4CIBorf6AzA

-