DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Mi-am propus să nu mai țin cont de trenduri, de vizualizări, voi cânta ce-i va fi drag sufletului meu

Bine te-am regăsit, dragă Paul! A trecut ceva timp de când nu te-am mai auzit, așa că spune-ne cum a fost în mare anul 2019 pentru tine.

Bine v-am regăsit, prieteni! Anul 2019 a fost un an plin. Cu suișuri și coborâșuri, ca la toată lumea. A fost un an în care am crescut (doar profesional, că fizic… nu mai am cum 😆), în care m-am bucurat de susținerea publicului și de faptul ca melodiile mele au ajuns la sufletul oamenilor frumoși care m-au ascultat.

Spre sfârșitul anului ai lansat frumoasa melodie Câte frunze îs în nuc. Ce impact a avut marea doamnă Victoria Darvai asupra ta ca artist?

Am ales, pe sfârșitul anului, să aduc un omagiu primei interprete de folclor din Maramureș – Victoria Darvai. Este un adevărat model și am avut onoarea și bucuria reală de a o întâlni și de a primi tot repertoriul dumneaei, să-l duc mai departe. Lucrul acesta mă responsabilizează, pentru că nu e ușor să duci mai departe munca unui adevărat pionier al domeniului. Gândiți-vă doar că dumneaei a fost eleva Mariei Tănase. Vă dați seama ce onoare?

Greșim dacă spunem că acest cântec este cel mai de suflet pentru tine?

Este unul dintre cântecele foarte dragi mie, într-adevăr, pentru că transmite o emoție aparte.

Acum să revenim la noul an, pe care l-ai început cu o nouă piesă, Mult mă judecă lumea. Spune-ne care este povestea cântecului, înțelegând că l-ai moștenit chiar de la mama ta.

Cântecul este unul vechi și, am eu o bănuială, adus dintr-o altă zonă, dar s-a împământenit în Maramuresul istoric. Este o melodie cântată de mai mulți interpreți locali, un cântec pe care eu nu mi-l asum ca fiind al meu, e din lada de zestre a moroșenilor iar eu îl duc mai departe. Mi-e drag tare, pentru că eu l-am auzit pentru prima dată la mama. Vă închipuiți cât este de special pentru mine!

Ce planuri are artistul Paul Ananie pentru noul an, și de ce nu, pentru noul deceniu?

Anul 2020 a venit cu o regulă pentru mine: anul acesta voi cânta tot ce-mi place! Mi-am propus să nu mai țin cont de trenduri, de vizualizări, voi cânta ce-i va fi drag sufletului meu. Vă spun de pe acum că voi lansa și cântece din alte zone, poate chiar din alte țări 😁. Nu vă pot spune mai multe, dar vă asigur că urmează muzică bună!

Am pregătit și câteva duete cu prieteni buni din lumea mare a muzicii, am primit deja și cântecele pe care le-am înregistrat împreună cu orchestra “Lăutarii” din Chișinău, va fi un an plin, vă promit! Sper să vă placă ce vă pregătesc!

Un gând pentru cititori!

Dragilor, vă mulțumesc pentru întreaga voastră susținere, pentru că, așa cum am mai spus, fără voi, publicul care ne îndrăgește, noi artiștii n-am face nimic. 🙂 Voi ne dați aripi să aducem cântece noi și frumoase pentru sufletele voastre. Vreau să le mulțumesc și oamenilor frumoși de la Gazeta Muzicanților, pentru că se ocupă atât de frumos de artiști și nu ne uită niciodată. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor un an nou de poveste și… de povestit!

-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here