DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Melodia este atât de frumoasă încât ne putem regăsi cu toții în versuri, mai devreme sau mai târziu toți suferim din dragoste și rămân doar amintiri

Lavinia Furtună este o artistă desăvârșită, care mai nou cochetează cu televiziunea, fiind foarte matinală nu doar populară.

Am stat puțin de vorbă cu Lavinia care ne-a împărtășit povestea din spatele uneia dintre cele mai apreciate piese ale ei, Au rămas doar amintiri, cât și planuri ei pentru noul an.

Bună ziua și bine te-am găsit și la mulți ani, dragă Lavinia! Astăzi vom vorbi despre o piesă foarte apreciată de-a ta, Au rămas doar amintiri. Spune-ne care este povestea piesei, de la idee până la înregistrarea în studio.

Bună ziua și bine v-am găsit! Într-adevăr melodia “Au rămas doar amintiri” este una dintre melodiile mele de suflet care s-a bucurat de aprecierea publicului. Vreau să vă menționez că nu este eveniment la care să merg să cânt și să nu îmi fie cerută această piesă!

Povestea melodiei m-a cucerit din prima. Eu inițial doream să imprim o melodie de dragoste împărtășită, cu final fericit 😂 însă nu a ieșit așa. Nu este inspirată din viața mea, dar este atât de frumoasă încât ne putem regăsi cu toții în versuri, mai devreme sau mai târziu toți suferim din dragoste și rămân doar amintiri!

Unde au avut loc filmările videoclipului și cu cine ai colaborat?

Videoclipul melodiei Au rămas doar amintiri a fost realizat la Cheile Sohodolului, într-un un peisaj de poveste ales de altfel de echipa cu care mi-am dorit să colaborez și anume Aurel Colceag, care este un adevărat profesionist și pe care l-am recomandat cu drag multor colegi de breaslă.

Cui i-ai dedica această piesă?

Au rămas doar amintiri se poate dedică oricui, mi-o dedic mie, ție, cititorilor care dacă până acum nu au ascultat-o, o pot face chiar acum și bineînțeles vă invit pe toți pe canalul meu youtube Lavinia Furtună Official unde vă puteți abona gratuit și unde puteți viziona videoclipul piesei.

Piesa este foarte ascultată pe YouTube, fiind foarte aproape de a atinge 1 milion de vizualizări. De ce crezi că lumea se regăsește în ea?

Cred că am răspuns deja la această întrebare, este într-adevăr o melodie foarte frumoasă, inspirată probabil dintr-o poveste reală, simplă, sinceră și care reușește atât prin versuri, linia melodică, dar și ochestratia deosebită realizată cu măiestrie de maestrul Marian Alexandru să ajungă la sufletul iubitorilor de muzică populară.

Cât de mult te inspiri din viața de zi cu zi pentru a-ți transpune sentimentele în versuri?

Să șțiți că rareori am inspirația de a-mi scrie versuri, am realizat și eu câteva melodii ce îmi aparțin complet, dar de obicei apelez la specialiști, textieri, muzicanți, oameni pe care Dumnezeu i-a înzestrat să compună. Nu este așa ușor să-ți transpui sentimentile în versuri.

Ce planuri ai pentru acest nou an?

Pe plan profesional planurile sunt mereu aceleași, să imprim noi melodii cu care să-i bucur pe iubitorii de muzică populară și bineînțeles să lansez videoclipuri noi.

Un gând pentru cititori!

Vreau să vă urez tuturor un an nou cu sănătate și realizări mărețe! Să vă bucurați de 20 de ori mai mult anul acesta de fiecare zi si de oamenii dragi vouă!

-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here