DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Lavinia Goste, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii populare românești, ne aduce un nou cântec, “Dă, Doamne, o minune iară”!

Noua piesă a fost primită cu mare căldură de ascultători, care au ascultat-o de zeci de mii de ori, dar mai ales, au fost mișcați de versurile pline de sentiment și durere.

Melodia ne aduce cu ochii în lacrimi datorită mesajului puternic care atinge toate inimile, indiferent dacă au avut sau au familie plecată în străinătate sau nu.

🎶 Dă, Doamne, o minune iară
Și întoarce românii în țară 🎶

Noul cântec a fost realizat de către Lavinia, atât muzica, cât și versurile, la care a fost ajutată de către Maria Anuța. Orchestratia a fost realizată de către soțul Laviniei, Marius Zorilă, alături de Orchestra Națională Valahia.

Filmările au fost realizate în inima Transilvaniei, la Cloasterf, Sighișoara, iar în rolul copiilor regăsim 4 suflete minunate de la Fabrica de Folclor: Maria, Daniel, Ariana și Albert.

Lavinia Goste și Marius Zorilă

Lavinis a transmis un mic mesaj celor ce o îndrăgesc, împreună cu noul videoclip:

DĂ, DOAMNE, O MINUNE IARA 🎶 Noua piesă poartă un mesaj puternic, care sper să intre la inimile voastre.❤️ Descoperiți acum piesa și videoclipul pe Youtube!

Lavinia Goste

Această piesă reprezintă pentru mine o etapă a vieții mele în care am dus dorul crunt după părinții plecați în străinătate. Tot ceea ce am simțit am pus în acest cântec! Golul din suflet nu se v-a umple niciodată, a mai adaugat Lavinia.

Lavinia Goste
____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here