DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Dumnezeu are cu fiecare dintre noi planurile Lui, iar cu mine a avut planuri mari!

Bună ziua și bine te-am găsit, dragă Silvana! Acesta fiind prima noastră întâlnire, te rugăm să ne povestești pe scurt de unde ești și care îți sunt rădăcinile?

Bună ziua și bine v-am găsit! Eu sunt din Zimnicea, Teleorman, cel mai sudic punct al țării, o zonă cu cântece deosebit de frumoase, acela e locul nașterii și locul copilăriei mele, Teleormanul meu drag!

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Cum a început povestea ta cu muzica?

Am început să cânt muzică ușoară inițial, neplăcându-mi deloc muzica populară, deși visul mamei era să ajung artist de muzică populară pentru că și ea cântase în tinerețe, avea voce frumoasă și cu siguranță și-ar fi dorit să fie artist. Dar vremurile erau altele și foarte puțini puteau ajunge pe atunci artiști de muzică populară.

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Cine a fost primul îndrumător care te-a sfătuit să cânți?

Primul meu îndrumător a fost Ion Carastan, profesor în Zimnicea. El a avut multă răbdare cu mine și m-a convins până la urmă să cânt muzică populară. Vocea mea era pentru muzică populară, nu pentru muzică ușoară, așa cum îmi plăcea mie. Apoi au urmat zeci de premii obținute la concursuri de folclor și o dată cu ele recunoașterea specialiștilor. Astfel că în timp am ajuns artist de muzică populară, așa cum își dorea mama. Dumnezeu m-a dus pe drumul pe care trebuia să merg și am împlinit astfel și visul mamei.

Care a fost prima ta melodie?

Primul cântec cântat de mine a fost unul din repertoriul marii noastre artiste Veta Biriș, “Sus, sus, sus la munte sus”, asta pentru că îmi plăcea foarte mult zona Ardealului.

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Cu ce te ocupi în afară de muzică?

Din 2005 fac televiziune și pot spune că televiziunea este marea pasiune a vieții mele. Realizarea emisiunilor de folclor și meseria de prezentator tv mi-au adus mari satisfacții. Am vrut mereu să fac mai mult, decât doar să cânt. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi planurile Lui, iar cu mine a avut planuri mari. Am muncit foarte mult, dar și realizările au fost pe măsură. Când eram mică nici nu visam că voi ajunge unde sunt astăzi, deși cu inocența mea de atunci spuneam mereu că eu voi ajunge cineva, că voi fi sus, dar evident erau doar vise. Care era șansa ca un om simplu dintr-un orăsel mic de provincie să ajungă cineva, făra bani, fără relații, fară nimic concret? Dar tot secretul este Dumnezeu! El ne duce acolo unde nici nu visăm.

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Cum a fost anul 2018 pentru tine?

Anul 2018 pentru mine a fost unul foarte dificil. Sufletește, emoțional a fost un an foarte greu, dar peste toate trebuie să trecem, să ne revenim și să mergem înainte. Am doi copii minunați pe care trebuie să îi cresc frumos și vreau să le dau lor tot timpul meu. Așa că mi-am propus să nu-mi mai pierd timp din viață cu ceea ce nu merită atenție sau cu oameni care îmi rănesc sufletul. Timpul este prețios și viața trece repede. Nu mai ofer nimănui timp prețios din timpul meu. Nu-mi mai irosesc timp cu nimeni și nimic, cu oameni trecători prin viața mea, nici atât, decât cu ceea ce este cu adevărat important: copiii, eu, credința și carieră mea, atât.

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Eu planuri de viitor am, dar depinde ce planuri de viitor are Dumnezeu cu mine. Ceea ce-mi doresc eu ar fi să îmi scot niște piese noi, apoi mi s-a propus un nou proiect de televiziune pe care sper să îl încep cât mai curând.

Silvana Rîciu- Gazeta Muzicanților

Ce mesaj le transmiți cititorilor Gazetei Muzicanților?

Ce le spun cititorilor voștri? Să încercăm să fim oameni din ce în ce mai buni, mai credincioși, să ne ocupăm mai mult de sufletul nostru, de mântuire. Ar trebui ca oamenii să fie mai cu frică de Dumnezeu, să nu facă rău semenilor lor, să nu rănească suflete. Numai bine le doresc tuturor! Să aibă liniște sufletească și viață plină de iubire!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here