DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Pregătesc câteva melodii superbe, scrise și compuse de maestrul Florin Ionaș -Generalul, dar și câteva piese compuse de mine!

Am scris și compus o melodie excelentă, ,,Cum trec anii tinereții mele”, o melodie cu mare impact la public datorită versurilor atât de adevărate, atât de profunde, care au ajuns la sufletele tuturor celor care au ascultat-o măcar o dată

Am stat de vorbă cu bănățeanca Anca Panțîru, și cum trecuse ceva timp de când nu am mai vorbit, artista a avut multe lucruri noi să ne spună, atât despre cariera ei, cât și despre ea ca persoană.

Întrebările pe care i le-am pus au fost la subiect, despre cum a fost 2018 din punctul ei de vedere, despre realizările ei din anul precedent, despre ce rezoluții are pentru noul an. Totodată, noi am aflat că Anca ne pregătește surprize muzicale noi-nouțe, așa că am vrut să vedem dacă ne poate povesti ceva amănunte în premieră despre noile ei proiecte.

Ca o încheiere, am rugat-o să ne spună unde o pot găsi cei doritori pentru noutăți și evenimente și să ne lase un mesaj pentru a vi-l putea aduce vouă, cititorilor.

Astfel, mai jos găsiți un interviu cu Anca Panțîru în care artista ni se dezvăluie ca o femeie ambițioasă și cu planuri multe, un artist complet care își compune unele din piesele pe care le cântă și un om cu dragoste de viață!

Anca Panțîru- Gazeta Muzicanților

În primul rând permite-mi să-i salut respectuos pe toți cei care iubesc folclorul, muzica de petrecere, pe toți cei care mă cunosc ca artist și se bucură de fiecare melodie nouă ce le-o aduc spre audiție! Lumea iubește frumosul și cât încă se întâmplă acest lucru, poporul român are o identitate, fiindcă, de ce să nu recunoaștem și să nu o facă și alții, avem cu ce ne mândri ca români iar muzica populară și diversitatea portului popular ne fac unici! N-am putut să mă abțin, trebuia să fac o introducere frumoasă, așa sunt eu, mă întrebi ceva, iar eu îți povestesc altele o mie!

Bun, revenind la întrebările pregătite pentru acest interviu, am să încerc să fiu cât mai la subiect, astfel încât să nu plictisim lumea! Cum a fost anul 2018 pentru mine? Ei bine, a fost un an excelent cu realizări deosebite, pe plan profesional! Am scris și compus o melodie excelentă, ,,Cum trec anii tinereții mele”, o melodie cu mare impact la public datorită versurilor atât de adevărate, atât de profunde, care au ajuns la sufletele tuturor celor care au ascultat-o măcar o dată, iar maestrul Florin Ionaș -Generalul a îmbrăcat-o superb în aranjamentul muzical, special gândit pentru această melodie! De mult mi-am dorit o astfel de melodie de impact și iată cum Dumnezeu mi-a făcut-o cadou, într-o noapte când m-am trezit si am scris-o, tot atunci am compus și melodia, de parcă mi-ar fi dictat-o cineva!

Ioana dragă, de atunci am momente în care pot compune melodii și scrie versuri, neștiind că aș putea vreodată compune, cu toate că mi-am dorit mereu! Puțin mai devreme am amintit numele maestrului Florin Ionaș-Generalul și nu aș vrea să trecem mai departe cu întrebările fără a-i multumi încă o dată pentru această colaborare fructuoasă ce o am cu domnia sa! Întotdeauna mi-a oferit sfaturi de adevărat profesionist. iar eu ca un învățăcel, om conștiincios și atent, dornic de progres, sigur că i le-am ascultat, pe cât de bine am putut și cât de bine am înțeles să o fac!

În 2018 am avut onoarea de a participa la emisiunea Teo Show, desigur pentru mine ca artist acest lucru fiind un real câștig pe plan profesional, dar și un câștig personal, fiindcă am fost selectată din foarte mulți artiști! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am o colaborare deosebită și cu unul dintre cele mai vizionate posturi de televiziune, Antena Stars, unde am participat în emisiuni de mare audiență alături de mari artiști ai țării!

Nici postul național de televiziune nu mi-e străin, fiindcă am avut privilegiul de a mă face cunoscută publicului de întreaga țară, într-o superbă emisiune difuzată pe TVR 2, moderată de trei doamne minunate care pun la curent cu ,,Ce zice lumea …..!”, acesta fiind de fapt titlul emisiunii! Îmi place ca pe unde trec oamenilor să li se întipărească imaginea unei persoane educate, cu mult bun simț, un artist ce își poartă cu mândrie portul zonei pe care o reprezintă, si bineînțeles, să-mi las loc de bună ziua, fiindcă aceasta sunt eu, Anca PANȚÎRU!

Ce planuri am pentru acest an? Aceasta era cea de-a doua întrebare, nu? Sigur, ca orice om, știu ce am de făcut în acest an, ori mai bine spus mi-am făcut ceva planuri, însă nu am să dau curs invitației tale de a le dezvălui, mai bine lasă să fie surprize! Nu-mi dezvălui intențiile pe plan profesional și nici pasii ce îi voi urma pentru îndeplinirea lor din simpla rațiune că e mai bine așa!

În linii mari, sigur îți pot spune că pregătesc câteva melodii superbe, scrise și compuse de maestrul Florin Ionaș -Generalul, dar și câteva piese compuse de mine! Mai multe detalii, însă, am să ofer la momentul oportun!

M-ai întrebat ce teme vor regăsi ascultătorii în melodiile mele, ei bine, mă vor găsi pe mine cu toate trăirile mele, cu iubirea mea, cu tristețea mea, cu compasiunea mea pentru toți semenii mei, cu toate lacrimile mele, pe mine femeia, pe mine artista! Cam așa! Oricum, cele mai multe sunt despre iubire, fiindcă iubirea este o oază inepuizabilă de creație, pentru că noi oamenii suntem IUBIRE!

Acum iubesc din toată inima și sunt iubită la fel de mult, de aceea pot crea, de aceea înfloresc, fiindcă îl iubesc! Vezi ce face iubirea asta? Am și făcut o rimă!

M-ai intrebat cum mă pot găsi oamenii pentru evenimente, păi e foarte simplu: fie pe pagina oficială Anca PANȚÎRU, fie pe contul personal Anca Diana PANȚÎRU ori pe YouTube! Găsesc aici toate informațiile necesare contactării pentru evenimente! Nu am manager, așa încât cei intersați iau legătura telefonic, direct cu mine!

https://www.facebook.com/ancapantiruofficial/

https://www.facebook.com/anca.diana.3557

Din câte observ e cam lung interviul, dar cred eu că am spus lucruri interesante și poate cititorii se vor bucura lecturându-l!
În încheiere, dragii mei, mi s-a cerut să vă transmit un mesaj, oricum aș fi făcut acest lucru, așa încât m-am gândit că mesajul meu, poate îl cunoașteți deja:
,,Timpu-n loc nimeni nu-l ține/
Nici nu îl întoarce /
Asta omule tu învață

Suntem trecători prin lume /
Ca într-o carte scrisă/
Care este este-a noastră viață!
(ref: Cum trec anii tinereții mele)
Suntem trecători, dragi prieteni, așa că meditați asupra acestui lucru și iubiți, trăiți frumos, fiți buni, mai toleranți , fiindcă până la urmă, tot ce luăm cu noi sunt faptele noastre!
PS: Salutari tuturor prietenilor de pe Facebook!
Cu respect și prețuire, a voastra prietenă, Anca PANȚÎRU ❤

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here