DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

M-am reîntors din nou pe meleagurile mele acasă pentru a filma videoclipul.

Am hotărât împreună cu cea care îmi face textele, doamna Felicia Sos, să facem o piesă despre sărbătoarea noastră, sărbătoarea Ațintișenilor

Bine te-am regăsit, Mihai! Astăzi vom vorbi despre ultima ta piesă, „Azi în sat e sărbătoare”. Spune-ne în câteva cuvinte care este povestea piesei.

Bun găsit din nou tuturor cititorilor și vouă Gazetei Muzicanților!

 „Azi în sat e sărbătoare”- Am început cu titlul acestei piese pentru că m-am inspirat foarte tare din festivalul “Atintis în straie de sărbătoare” pe care iată îl conduc de 6 ani.

După lansarea celor două piese „I-os fecior Ațintișean” și „Îi cânt azi măicuței mele„ iată a venit rândul unei piese mai ritmate, așa cum ne place nouă pentru ca viața să fie veselă. Am hotărât împreună cu cea care îmi face textele, doamna Felicia Sos, să facem o piesă despre sărbătoarea noastră, sărbătoarea Ațintișenilor. Mă bucur pentru că am un om care se ocupă de texte și îi mulțumesc pe această cale doamnei Felicia Sos pentru tot sprijinul pe care mi-l acordă.

Mihai Posteanu - Gazeta Muzicantilor
Mihai Posteanu – Gazeta Muzicantilor

Cu cine ai colaborat pentru producerea piesei? 

La colaborarea acestei piese cum spuneam mai sus e vorba de doamna Felicia Sos din Luduș, cea care de altfel a compus toate cele trei piese și a ajutat și la linia melodică.

Orchestrația este făcută de Alex Hatfa din Cluj_Napoca.

Care este povestea videoclipului?

M-am reîntors din nou pe meleagurile mele acasă pentru a filma videoclipul. O priveliște de toamnă frumoasă a fost în ziua videoclipului în care a meritat să filmăm acasă pe dealulrile Ațintișului și m-am bucurat că alături de mine au fost cei de la Ansamblul Folcloric „Plaiuri Noslacene” din Noslac, condus de domnul Ionuț Tiboc și formația mea cu care colaborez la nunți, botezuri și petreceri.

Dar mă bucur că am colaborat și cu echipa domnului Emil Pnacsek, omul din spatele camerelor și cu această ocazie îi mulțumesc pentru tot sprijinul.

Mihai Posteanu - Gazeta Muzicantilor
Mihai Posteanu – Gazeta Muzicantilor

Cui dedici această melodie?

Cred că fiecare solist își dorește să ajungă cunoscut dar trebuie iată să muncim mult pentru a fii pe placul oamenilor. Mă mândresc că sunt Ațintișean.

Cum se prevede restul anului pentru tine?

Urmează mai multe proiecte muzicale pentru mine. Acum pregătim o colindă dragă mie și un spectacol de colinde.  Pe data de 1 decembrie voi fi alături de românii din Barcelona prin cântec, joc și voie bună. Așa că Ziua Națională a României o voi face în Spania.

Ca și proiecte muzicale va urma o colaborare, un duet mai bine zis, cu Teodora Suciu, dar acest proiect se va finaliza în primăvară.

Pregătesc și sărbătorile de iarnă printr-un concert extraordinar de colinde pe data de 6 decembrie la Casă de Cultură Luduș începând cu ora 18:00.

Transmit tuturor românilor și cititorilor un sincer La mulți ani cu ocazia celor 100  ani de la Marea Unire.

Un mesaj cititorilor Gazetei Muzicanților!

Mulțumesc Gazeta Muzicanților pentru tot ceea ce faceți pentru noi și pentru tot sprijinul acordat prin interviurile impecabile și publicitatea pe care o faceți pentru noi.

Vă doresc succes în tot ceea ce faceți!

____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here