DISTRIBUIȚI

În versuri este vorba de tatăl şi mama mea care iubesc tradiţia românească.

Bună şi bine te-am regăsit, Carmen. Ce poţi să ne spui despre prima ta melodie lansată?

Bună ziua şi bine v-am regăsit, atât pe voi cât şi pe cititotii Gazetei Muzicanţilor. Melodia pe care am lansat-o se intitulează “Pe dealu’ Gârbăului’ . Am ţinut neaparat să am o melodie care să descrie viaţa mea, cât şi a întregii mele familii, pornind de la străbunici,  bunici, părinţi şi ajungând la mine, dar care să arate şi frumuseţea locului în care am copilărit, lăcaşul meu de suflet, comuna Gârbău.

 

  • Cine a scris textul si linia melodica a acestei frumoase creatii?

Textul a fost compus de o doamnă foarte talentată din Cluj, pe nume Elena….. căruia ţin să-i mulţumesc din inimă. În versuri este vorba de tatăl şi mama mea care iubesc tradiţia românească,  în care omul trăieşte în contact direct cu natura, iar ei sunt un exemplu de oameni muncitori, care cresc oi şi îngrijesc pământul. Ei, împreună cu bunicii se ocupă şi de prepararea bunătăţilor tradiţionale: cas, telemea, urdă etc. Linia melodică şi orchestraţia aparţine bunului meu prieten, un maestru al viorii, Siecoban Mihai care a facut ca piesa mea sa sune excepţional.

 

  • Spune-ne unde a fost filmat videoclipul şi cu cine ai colaborat!

După cum spune şi titlul melodiei, locul în care s-a regizat videoclipul a fost chiar dealul Gârbăului, culmea de pe care aruncam pietricele când eram în vârstă de 5-6 anişori, dar şi  într-o poieniţă frumoasă la stâna părinţilor mei. Pentru videoclip am avut o echipă minunată, formată din Emil Pnacsek şi Iab Foto Video cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru superbele cadre cât şi pentru  implicarea lor ca acest videoclip să fie perfect.

Galerie foto, iar mai jos puteti urmarii si videoclipul.

. Cui îi dedici aceast cântec?

“Pe dealul Gârbăului” o dedic în special părinţiilor, tuturor consătenilor mei dragi din Gârbău şi bineînţeles dumneavoastră, iubitori de cântec popular românesc.

 

  • Unde te pot gasi cei doritori pentru evenimente

Cei care îşi doresc ca evenimentul lor să fie unul de neuitat, din care lumea să plece acasă cu energie pozitivă, mă pot găsi pe pagina de Facebook, acolo au acces la numărul meu de telefon, și totodată pot să-mi urmărească întreaga mea activitate.

https://www.facebook.com/jcarmen.maria/

 

  • Ce planuri ai pentru vara aceasta?

Eu împreună cu formaţia mea, vrem să ne onorăm toate evenimentele programate dar şi cele care vor mai veni. Îmi doresc să-mi ajut familia să pregătească fânul şi cele necesare pentru oiţe. În curând am să lansez încă o melodie dedicată în special celor care mă îndrăgesc şi mă susţin. După aceea voi avea şi o perioadă de recreere înainte de a începe facultatea.

  • Un mesaj celor care te apreciază cât şi cititorilor Gazetei Muzicanţilor!

Îmi doresc ca viaţa dumneavoastră să fie plină de zâmbete, speranţă şi dragoste, astfel tot ceea ce vă propuneţi  o să aibă rezultate garantate.

Vă mulţumesc din inimă că mă ascultaţi, şi mă apreciaţi pentru ceea ce sunt, cât şi pentru dragostea şi sârguinţa care o pun în fiecare melodie.

Multă sănătate, şi spor în toate!

-

1 COMENTARIU