DISTRIBUIȚI

Eu am 4 porturi populare, unul dintre ele fiind făcut de străbunica mea, iar celelalte 3 au fost făcute manual de către bunica mea.

Îmi iubesc țara și meleagurile pe care am crescut, iar pentru mine este o mândrie să îmbrac portul nostru popular

Bună ziua și bine te-am găsit! Astăzi vom vorbi despre piesa “Azi în dar primesc iubire”. Care este povestea din spatele piesei?

Bună ziua, dragii mei! Pentru că cu toții ne dorim, tânjim și așteptăm din tot sufletul ziua în care vom primi iubirea aceea adevărată și sinceră și datorită faptului că atât eu, cât și colegii mei, participăm la evenimente legate de acest cuvânt frumos “IUBIRE”, de acolo pornește și ideea piesei “ Azi în dar primesc iubire”.

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Cu cine ai colaborat pentru versuri și linie melodică?

Pentru linia melodică și și o parte din versuri am colaborat cu Studio Mercurean, însă, conceptul în sine al versurilor îmi aparține mie.

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Unde ai filmat videoclipul piesei?

Videoclipul piesei a fost filmat în Sibiu, mai exact în Muzeul Satului, o locație extraordinar de frumoasă.

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Cu cine ai colaborat pentru videoclip?

La acest videoclip au participat colegii mei instrumentiști, ansamblul Calușerii Rășinari și prieteni apropiați. Protagoniștii care au jucat rolul de mireasă și mire sunt Nicoleta și Radu, ei formând un cuplu și în viața reală și urmând ca în cel mai scurt timp să își unească destinele, eveniment la care o să particip și eu împreuna cu formația mea susțînând programul muzical în cea mai fericită zi a vieții lor. Pe această cale vreau să amintesc, și în același timp să mulțumesc, domnului Siminic Dan și echipei acestuia pentru calitatea video și regie.

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Ce înseamnă portul popular ardelenesc pentru tine ca artist și ca persoană?

Atunci când vorbesc de portul popular ardelenesc mă cuprind mii de emoții deoarece acesta îmi aduce aminte de anii copilăriei mele și de zilele în care oamenii din satul meu natal, Boița, mergeau în fiecare dumincă la biserică îmbrăcați în portul popular, tradiție care încă se mai păstrează, însă doar cu ocazia sărbătorilor. Eu am 4 porturi populare, unul dintre ele fiind făcut de străbunica mea, iar celelalte 3 au fost făcute manual de către bunica mea. Îmi iubesc țara și meleagurile pe care am crescut, iar pentru mine este o mândrie să îmbrac portul nostru popular, iar drept urmare, îl îmbrac cu mare drag chiar și atunci când susțin evenimente peste hotare.

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Ce planuri ai pentru vara aceasta?

În lunile care vor urma vă pregătesc o surpriză muzicală, care sunt sigură că o să fie pe placul sufletelor voastre. Am foarte multe evenimente de onorat împreună cu colegii mei, dar întotdeauna există timp pentru ceea ce ne dorim, iar eu îmi doresc ca în sufletele oamenilor să ajungă exact ceea ce eu transmit și tocmai de aceea vă rog să îmi urmăriți activitatea pentru că urmează proiecte noi și foarte frumoase făcute din tot sufletul pentru voi!

Ramona Vasiu- Gazeta Muzicanților

Un mesaj celor ce te îndrăgesc, cât și cititorilor Gazetei Muzicanților!

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mă îndrăgesc și mă ascultă, căci datorită lor am ajuns unde am ajuns și vă promit că nu o să mă opresc aici. Dumnezeu mi-a dat darul de a cânta și de a vă încânta sufletele și sunt sigură că prin muzică se pot vindeca multe răni și se pot aduce bucurie în sufletele oricărui ascultător și tocmai de aceea, atunci când vă cânt, vă cânt din tot sufletul! Totodată, le transmit numai gânduri bune cititorilor Gazetei Muzicanților, o gazetă pentru sufletul nostru!

-