DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Sunt atât de fericită când văd lumea că se adună și apreciază ceea ce fac și mă încurajează

Muzica pentru mine înseamnă locul unde mă pot exprima și locul unde îmi găsesc liniștea

Bună ziua și bine te-am găsit! Acesta fiind primul nostru interviu, povestește-ne puțin despre tine. De unde vine Loredana Gor?

Bună ziua și bună ziua dragi cititori. Provin dintr-o frumoasă zonă folclorică a județului Mureș, mai exact din satul Grebenișul de Câmpie, un foc foarte drag mie unde am copilărit și am crescut.

Cum a fost începutul în muzică?

Începutul în muzică pentru mine a fost o simplă curiozitate, dar care pe parcurs a ajuns să fie o parte din mine de care nu aș putea să mă despart. Am început primele studii la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș, sprijinită și încurajată de familia mea.

Ce sentimente ai atunci când ești în fața publicului?

Sentimentele pe care le am atunci când sunt în fața publicului, nu aș putea să îl exprim în cuvine. Sunt atât de fericită când văd lumea că se adună și apreciază ceea ce fac și mă încurajează, nu aș putea să îmi exprim aceste sentimente minunate pe care le simt.

Ce înseamnă muzica populară și portul popular pentru tine?

Muzica pentru mine înseamnă locul unde mă pot exprima și locul unde îmi găsesc liniștea. Portul popular înseamnă pentru mine o comoară și o moștenire de neprețuit, de care ar trebui sa fie mândri, deoarece este portul nostru din moși strămoși.

Loredana Gor- Gazeta Muzicanților

Cât de mult contează promovarea tradițiilor populare?

Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea noastră. Avem cea mai de preț comoară și ar fi păcat să pierdem portul și tradițiile lăsate din moși strămoși.

Ce alte activități mai ai pe lângă muzica populară?

Pe lângă muzica populară, activitățile pe care le desfășor sunt tot o parte din mine. Am început de la vârsta de 12 ani să practic dansuri populare, iar această activitate a avut o înclinație în alegerea carierei viitoare.

Un mesaj celor ce te cunosc și te îndrăgesc, cât și cititorilor Gazetei Muzicanților!

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mă cunosc și mă îndrăgesc și care apreciază ceea ce fac, acest lucru face parte din motivarea mea personală.

____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here