DISTRIBUIȚI
____________________________________________________

Muzica a fost prezentă în viața mea de când îmi aduc aminte, însă pe scenă am început să cânt la vârsta de 6 ani.

Atunci când sunt pe scenă, în față publicului, simt că sunt exact acolo unde îmi este locul

Bună ziua și bine v-am găsit! Povestiți-ne puțin despre începutul dumneavoastră în muzică

Mi se pare că am cântat de când mă știu și cred că de aceea am și compus cântecul “De când mă știu am cântat”. Muzica a fost prezentă în viața mea de când îmi aduc aminte, însă pe scenă am început să cânt la vârsta de 6 ani. Drumul cântecului a fost unul pe care l-am ales singură, în sensul care nu am fost direcționată sau încurajată să cânt.  Pur și simplu am simțit că asta trebuie să fac și mi-am urmat glasul inimii. Iar acum, după atât de mulți ani de cântec, știu că am făcut alegerea corectă pentru că nu iubesc nimic mai mult pe lumea asta decât muzica.

Ce sentimente și trăiri vă trec atunci când sunteți în fața publicului?

Atunci când sunt pe scenă, în fața publicului, simt că sunt exact acolo unde îmi este locul. Scena pentru mine este un loc atât de familiar încât pot spune că pe scenă mă simt ca acasă. Mai mult decât atât, pot spune că pe scenă, față în față cu cei care mă îndrăgesc și-mi îndrăgesc cântecele, mă simt în siguranță.  Îmi dă un sentiment de împlinire extraordinară atunci când văd că pot aduce zâmbete pe fețele oamenilor, când știu că le pot aduce bucurie. Nu aș schimba sentimentul acesta pentru nimic.

Ce înseamnă portul popular pentru un artist de muzică populară?

Costumul popular pentru mine este special și cred că ar trebui purtat  doar la sărbătoare. Am multe costume populare, câteva zeci, pe care le iubesc și le prețuiesc și de care am mare grijă și pe care le port cu drag la filmări sau în spectacole. Toate sunt vechi, iar unele au peste o sută de ani. Și ca să fiu făloasă așa cum îi stă bine unei bănățence, costumul popular bănățean este cel mai frumos costum popular din țară, cel  puțin asta cred eu.

Cât de mult contează promovarea tradițiilor și obiceiurile românești?

Tradițiile și obiceiurile sunt identitatea unui popor, iar dacă le pierzi, îți pierzi identitatea.  Este vital să ne păstrăm tradițiile și obiceiurile și să le transmitem mai departe generațiilor viitoare, altfel cei care vin după noi n-o să ne cunoască pe noi și nu o să știe de unde vin sau care le sunt rădăcinile. Ar fi trist să fie așa.

Recent ați lansat piesa “Crede-mă că nu te mint”. Care este inspirația piesei și unde ați filmat videoclipul?

“Crede-mă că nu te mint” este piesa pe care am lansat-o cel mai recent. Ca toate melodiile mele din ultimii 20 de ani, este compusă de mine. De obicei atunci când compun mă inspir fie din viață mea, fie din viață celor din jurul meu. Textele de dragoste sunt preferatele mele și totodată cele  care îmi vin natural și firesc, fără să depun vreun efort, pentru că sunt  veșnic îndrăgostită.
Despre locația videoclipului am să spun doar că le mulțumesc celor care m-au ajutat să spun povestea cântecului așa cum mi-am imaginat-o.

Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?

În viitorul apropiat o să auziți și o să vedeți piese noi. Promit!

Ce mesaj le trasmiteți celor ce vă cunosc și vă îndrăgesc, cât și cititorilor Gazetei Muzicanților?

Celor care-mi iubesc cântecele nu pot decât să le mulțumesc și să mă străduiesc să nu-i dezamăgesc.  Pe cititorii voștrii îi îndemn să iubească muzica populară și să vă rămână fideli.  Să auzim numai de bine! Vă pup!

AICI PUTEȚI VEDEA VIDEOCLIPUL!

https://www.youtube.com/watch?v=JQAotql-6nc

 

____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here