DISTRIBUIȚI
____________________________________________________

M-am născut și am crescut întru-un sat mic, a-și putea spune, Sudurău din județul Satu Mare

Poate faptul că am crescut într-o familie care duminică de duminică urmărea emisiunea Tezaur Folcloric, m-a ajutat să îndrăgesc muzica populară atât de mult și m-a făcut să îmi doresc să ajung și eu o artistă consacrată

Bună ziua și bine te-am găsit. Acesta fiind primul nostru interviu, povestește-le cititorilor Gazetei Muzicanților puțin despre copilăria ta.

Bună ziua, vă spun și eu. Doresc să îi salut pe toți cititorii acestui articol și vreau să aduc mulțumiri dumneavoastră, echipei Gazetei Muzicanților, pentru acest interviu oferit. Despre copilăria mea?! Acum, dacă stau să mă gândesc, a trecut mult prea repede. M-am născut și am crescut întru-un sat mic, a-și putea spune, Sudurău din județul Satu Mare, unde îndrumată de părinții mei, până în clasa a II-a, am urmat cursurile școlii din sat. Din anul următor am continuat școala la Santău, în comună, unde doamna mea învățătoare, de suflet, m-a primit cu brațele deschise și mi-a deschis aripile spre un nou început. Iar de atunci și până în prezent muzica a făcut parte din viața mea. M-am alăturat Ansamblului Folcloric Vocal Instrumental “Iedera” de la Clubul Copiilor din Carei, unde sub bagheta profesorului și coordonatorului nostru, Dumitru Iederan am învățat ce înseamnă muzica și folclorul autentic. Mai târziu mi-am continuat studiile muzicale la Școala Populară de Arte din Satu Mare, la clasa de canto popular și la Colegiul Național “Ioan Slavici” din Satu Mare, profil vocațional, specializare învățător-educator. La acest colegiu sunt elevă și în prezent în clasa a XI-a.

Ce te-a atras la muzica populară și cum a fost începutul tău în muzică?

Nu pot da un răspuns la această întrebare, nu știu ce m-a atras la muzica populară, dar poate faptul că am crescut într-o familie care duminică de duminică urmărea emisiunea Tezaur Folcloric, m-a ajutat să îndrăgesc muzica populară atât de mult și m-a făcut să îmi doresc să ajung și eu o artistă consacrată. Începutul a fost destul de greu și este în continuare greu să ții pasul cu lumea modernă și să te ții de calea bună, de folclorul autentic și mai ales să îi faci pe oameni să îndrăgească și ei frumosul și autenticul. Așa cum am spus anterior, am început să cânt, în adevăratul sens al cuvântului, la “Iedera”, sub atenta supraveghere a maestrului Dumitru Iederan, deoarece de acolo a pornit totul.

Ce înseamnă portul popular pentru tine și cât de mult contează promovarea lui?

Consider că portul popular este “haina românului” și nimănui nu ar trebui să îi fie rușine să îl poarte. Pentru mine este, de fiecare dată, o onoare și o cinste să pot îmbrăca straiele strămoșilor mei. Mă mândresc cu aceste straie atât de frumoase și cred că ele reprezintă un adevărat tezaur al românilor. Și promovarea costumului popular este la fel de important, pentru că, dacă noi, cei care mai avem acces la ele, nu facem acest lucru, nimeni nu o va face și ar fi păcat să se piardă.

Ce hobbi-uri mai ai pe lângă muzica populară?

Pe lângă muzica populară, pasiunea mea este dansul, bineînțeles dansul popular; iar în prezent sunt solistă și dansatoare la Ansamblul Județului Satu Mare “Doruri Sătmărene”, un ansamblu înființat de aproximativ doi ani, unde alături de colegii mei suntem coordonați de managerul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Satu Mare, domnul Robert Laszlo și de coregrafii, domnul Grigore Simionca, de la Baia Mare și Marina Sima de la Satu Mare. Pe lângă dans, vioara este o altă pasiune.

Dacă ai putea să o iei de la început, ai alege tot muzica populară sau o altfel de carieră?

Chiar dacă este greu să fii artist, a-și alege la fel.

Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Pentru viitor, bineînțeles, doresc să lansez câteva piese noi, din zona Codrului în colaborare cu un prieten foarte drag mie, dar mai multe detalii la momentul potrivit.

Ce mesaj le transmiți celor ce te cunosc și te îndrăgesc, cât și cititorilor Gazetei Muzicanților?

În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care mă îndrăgesc și cred în mine, promit să nu îi dezamăgesc, iar cititorilor doresc să le mulțumesc că și-au făcut timp pentru acest articol, sper că le-a făcut plăcere și vă mulțumesc și vouă, Gazetei, pentru acest interviu.
 

Silvia Suth – Drag mi-i dantu codrenesc
Producer: Studionick Like / Share on Facebook Licensing/Contact/Booking/Marketing: www.studionick.ro – Video by Studionick All rights reserved. Unauthorized …
youtube.com
____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here