DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Prima strofă de la piesa Și-mi cânte hidezâli” am creat-o eu, în timp ce mă plimbam prin grădină.

Am fost singura reprezentantă a Bihorului la Secțiunea Muzică Vocală Tradițională din cadrul competiției care s-a desfășurat în perioada 2-5 aprilie la Craiova

Bună ziua și bine te-am găsit! Hristos a Înviat! Cum au fost Sărbătorile Pascale anul acesta pentru tine?

Bună ziua! Adevarat a Înviat! Au fost minunate, ca în fiecare an. Le-am petrecut în familie, acasă, unde e cel mai bine, de altfel.

Povestește-ne puțin despre participarea ta la Olimpiada Națională de Interpretare Vocală şi Instrumentală şi Studii Teoretice din Craiova

O primă etapă a fost preselecția pe școală, la Liceul de Arte din Oradea, unde sunt elevă. Am obținut punctaj maxim, 100 de puncte, astfel trecând în etapă următoare, etapă națională. Am fost singura reprezentantă a Bihorului la Secțiunea Muzică Vocală Tradițională din cadrul competiției care s-a desfășurat în perioada 2-5 aprilie la Craiova, de unde m-am întors cu premiul III.

Ce melodii ai cântat în cadrul acestei olimpiade?

Am participat cu o doină din repertoriul doamnei Viorica Flintașu, “Umblă norocu’ pă lume” și trei piese de joc din repertoriul personal: polca Cotat-o măicuța-n ladă, pe picior Și-mi cânte hidezâli și cântecul de nuntă “Gată-te, mireasă, bine”.

Cum a fost această experiență pentru tine, pe personal și pe plan profesional?

A fost o competiție grea, dar am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul domnilor profesori Bonțu Aurica și Bonțu Lucian Florin și, de asemenea cu ajutorul părinților mei. A fost ceva nou pentru mine, pot să zic chiar unic. Trag foloase de pe urma acestui concurs pe plan personal, deoarece am prins mai mult curaj, am mai multă încredere în mine. Însă Olimpida m-a ajutat mult și în ceea ce privește profesia mea, în sensul că am ieșit oarecum din anonimat, fiind printre primii cei mai buni din țară.

Elena Ioana Mihuța-Gazeta Muzicanților

De curând ai lansat o piesă numită Si-mi cânte hidezăli. Care a fost inspirația acestei piese?

Două dintre cele trei piese de joc pe care le-am interpretat în concurs, Și-mi cânte hidezâli și Cotat-o măicuța-n ladă, au o însemnătate aparte. Sunt primele mele melodii, de acum 6 ani, dar, fiindcă m-am dezvoltat din punct de vedere vocal, le-am reinregistrat. Prima strofă de la piesa Și-mi cânte hidezâli” am creat-o eu, în timp ce mă plimbam prin grădină. De celelalte strofe și versuri de la absolut toate cântecele mele s-a ocupat mama, care pur și simplu le crea, și bunica care se străduia să își amintească versuri care se cântau pe vremuri și de care aveam mare nevoie. Pentru linia melodică a piesei am găsit un loc de inspirație mai ciudat: la duș. Acolo am compus-o atunci. Acum, oricât m-aș concentra să mai fac și altele, nu-mi reușește.

Cu cine ai colaborat la producerea piesei?

În urmă cu 6 ani, am înregistrat cântecul la Beiuș, acompaniată de Cornel de la Chișcău. Acum l-am refăcut, în Oradea, cu ajutorul maestrului viorii, Stangaciu și Horia Boncut, care s-au ocupat de mixaje și cărora le mulțumesc din suflet.

Elena Ioana Mihuța-Gazeta Muzicanților

Ce planuri ai pentru 2018?

Deocamdată mă axez pe examenul de Bac, iar după ce trec și de acesta, mă voi dedică mult mai mult muzicii. Am planuri muzicale noi, dar vreau să rămână surprize.

Ce mesaj le transmiți celor ce te cunosc și te îndrăgesc, cât și celora care acum fac cunoștință cu tine pentru prima dată?

Să facă ce am făcut și eu: să nu-și piardă încrederea în sine, să fie pozitivi tot timpul și, cel mai important, să creadă în ajutorul lui Dumnezeu!

____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here