DISTRIBUIȚI
_____________________________________________________

Am colaborat cu Alex Hatfa, el mi-a compus linia melodică si a făcut orchestrația.

Această frumoasă melodie am făcut-o special pentru bunicii mei, deoarece îi iubesc enorm și le sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-au dăruit

Bună ziua și Hristos a Înviat!

Adevărat a Înviat!

Cum au fost Sărbătorile Pascale pentru tine anul acesta?

În prima zi de Paști, ca de obicei, am stat acasă cu familia, am depănat amintiri și ne-am bucurat de primele Sărbători Pascale alături de nepoțica mea dragă, care ne binedispune și umple casa de bucurie. Iar a doua zi și inclusiv azi, am fost chemată la datorie, la ceea ce-mi place cel ma mult să fac în această lume, să cânt.

Povestește-ne despre piesa “Bine-i s-ai bunici pe lume”

Această frumoasă melodie am făcut-o special pentru bunicii mei, deoarece îi iubesc enorm și le sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-au dăruit. Mi-au făcut toate poftele, m-au iubit și mă iubesc necondiționat și bineînțeles, au avut grijă, împreună cu părinții să-mi dea cea mai bună educație.

Cu cine ai colaborat la producerea piesei?

Am colaborat cu Alex Hatfa, el mi-a compus linia melodică si a făcut orchestrația. De versuri, ca de obicei, doamna Maria Anuța e cea “vinovată”. Pe această cale țin să le mulțumesc din suflet!

Unde ai filmat videoclipul?

Videoclipul a fost filmat într-un loc de vis, pe Cormaia, pe Valea Someșului și în comuna Șanț, într-o casă frumoasă, bătrânească.

Ce înseamnă bunicii tăi pentru tine?

Alături de părinți și de fratele meu, ei înseamnă TOT pentru mine, tot ceea ce iubesc și pretuiesc mai mult în lumea asta. Chiar dacă uneori îi mai supăr sau mă supără, ne iertăm și mergem mai departe iubindu-ne la fel de mult.

Un mesaj celor ce te urmăresc și care te îndrăgesc!

Vă doresc tot ce-i mai bun și mai frumos în această lume, să iubiți și să fiți fericiți. Si vă invit să-mi urmăriți activitatea pe pagina mea de facebook “Lenuta Filipoi”

https://www.facebook.com/LenutaFilipoi/?fref=mentions

și pe canalul meu de youtube, cu același nume.

https://www.youtube.com/channel/UCQlXBpmxu1vlFja82uxUQAA

____________________________________________________

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here