DISTRIBUIȚI

Va urma și un album de pricesne

Am învățat-o de micuță, de pe o casetă foarte veche și iată că mi se îndeplinește unul din visele mele, acela de a o face cunoscută marelui public

 

Bună ziua și bine te-am găsit, doamnă Monica Pîrlea!

Bună ziua și bine v-am găsit!

Astăzi lansezi o priceasnă nouă. Ai putea detalia despre acest nou proiect?

Da, așa este. Astăzi lansez una din pricesnele mele de suflet. Am învățat-o de micuță, de pe o casetă foarte veche și iată că mi se îndeplinește unul din visele mele, acela de a o face cunoscută marelui public. Îmi doresc tare mult, ca cei care o vor asculta să se simtă mai aproape de Dumnezeu. Eu mi-am pus tot sufletul și toată dăruirea în interpretarea acesteia.

Va urma și un album de pricesne?

Da, va urma și un album de pricesne. În scurt timp va fi gata, iar cei care vor dori să intre în posesia unuia, o vor putea face fie personal de la mine, fie din magazinele de specialitate. Țin să menționez că albumul conține 12 pricesne și l-am înregistrat alături de mama mea. De la ea am moștenit talentul și dragostea pentru cântec și mi-am dorit tare mult ca acest prim album să fie alături de ea. Cel care se face responsabil de studio, sunet și mixaj este Vlad Bucur, căruia îi aduc alese mulțumiri pentru ajutorul și profesionismul dovedit.

Unde a fost filmat videoclipul?

Videoclipul a fost filmat la Catedrala Învierea Domnului din cartierul Tudor, din orașul Târgu Mureș. Pe această cale îi mulțumesc din inimă preotului  Ciprian Citiriga pentru sprijinul acordat.

Ce înseamnă Sărbătorile Pascale pentru tine?

Sărbătorile Pascale ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi, până la urmă, apropierea față de Dumnezeu, să fim mai buni, mai toleranți și să nu uităm nici o clipă că Iisus a murit și a înviat pentru noi păcătoșii, pentru a fi mântuiți de păcatele cele multe.

Cum vei petrece Paștele anul acesta?

Sfintele Sărbători le voi petrece alături de familia mea și de cei dragi. Vom merge la biserică, vom ciocni ouă și ne vom bucura împreună de tot ceea ce ne-a dăruit Bunul Dumnezeu.

Ce le transmiți ascultătorilor tăi?

Le transmit tuturor toate gândurile de bine, un post binecuvântat, iar Sfintele Sărbători Pascale să îi găsească sănătoși. Doamne ajută!

-